miercuri, 2 martie 2011
marți, 1 martie 2011
joi, 24 februarie 2011
Sentimentul de vinovatie
Impreuna cu deceptia si furia, sentimentul de vinovatie vine de la ideea ca dumneavoastra sunteti cea care isi controleaza viata in totalitate. Atunci cand sunteti insarcinata aveti foarte mare grija de dumneavoastra, in ideea ca daca esti sanatoasa, daca urmezi sfatul medicului, daca eviti sa consumi substante periculoase si daca supraveghezi fiecare miscare a copilului tau vei naste un copil sanatos. Atunci cand in sfarsit aveti un copil sanatos jurati ca va veti rasfata si proteja copilul atata timp cat veti trai. Atunci cand soarta va surprinde in mod tragic e posibil sa va intrebati daca a fost ceva ce ati facut sau ce nu ati facut, ceva care sa fi contribuit la problemele copilului dumneavoastra. E normal sa va simtiti responsabila de bunastarea copilului. Din cauza faptului ca acel copil a facut parte din trupul dumneavoastra si s-a aflat sub protectia dumneavoastra e posibil sa va imaginati ce ati fi putut face sa impiedicati aparitia acestor probleme. In momentul cand aveti impresia ca dumneavoastra detineti intregul controlajungeti sa va enervati usor pe propria persoana atunci cand lucrurile merg prost.
"Prima mea reactie a fost desigur "Ce am facut? Stiu ca sunt resposabila pentru asta, si ce ar fi putut sa fie totusi? Asa ca m-am simtit vinovata, dar nu stiam cum sa-mi depistez vina pentru ca nu-mi dadeam seama ce facusem. A existat chiar un medic pediatru deosebit care m-a chemat la cabinet dupa o luna si jumatate doar ca sa se asigure ca nu ma simteam vinovata. Chiar si neonatologul si ginecologul continuau sa-mi demonstreze si sa-mi spuna M-au ajutat sa ma conving." - Sarah
"M-am simtit fie ca si cum facusem ceva ca sa merit moartea copilului meu, fie ca si cum am facut ceva din punct de vedere fizic care sa fi dus la pierdere, sau ca era ceva in neregula cu mine, ceva ce ei nu au observat... Am avut sentimentul de vinovatie pe care il are orice parinte atunci cand se intampla ceva cu copilul sau. Esti responsabil pentru acel copil si se presupune ca il protejezi si ca ai grija de el si m-am simtit ca si cum nu mi-am facut datoria."-Jessie
Chiar si atunci cand medicul va asigura ca nu ati fi putut schimba nimic sau chiar daca stiti ca pierderea copilului nu e din vina dumneavoastra este posibil sa va criticati comportamentul crezand ca ati fi putut face ceva...
"Prima mea reactie a fost desigur "Ce am facut? Stiu ca sunt resposabila pentru asta, si ce ar fi putut sa fie totusi? Asa ca m-am simtit vinovata, dar nu stiam cum sa-mi depistez vina pentru ca nu-mi dadeam seama ce facusem. A existat chiar un medic pediatru deosebit care m-a chemat la cabinet dupa o luna si jumatate doar ca sa se asigure ca nu ma simteam vinovata. Chiar si neonatologul si ginecologul continuau sa-mi demonstreze si sa-mi spuna M-au ajutat sa ma conving." - Sarah
"M-am simtit fie ca si cum facusem ceva ca sa merit moartea copilului meu, fie ca si cum am facut ceva din punct de vedere fizic care sa fi dus la pierdere, sau ca era ceva in neregula cu mine, ceva ce ei nu au observat... Am avut sentimentul de vinovatie pe care il are orice parinte atunci cand se intampla ceva cu copilul sau. Esti responsabil pentru acel copil si se presupune ca il protejezi si ca ai grija de el si m-am simtit ca si cum nu mi-am facut datoria."-Jessie
Chiar si atunci cand medicul va asigura ca nu ati fi putut schimba nimic sau chiar daca stiti ca pierderea copilului nu e din vina dumneavoastra este posibil sa va criticati comportamentul crezand ca ati fi putut face ceva...
E normal sa simti ca...
Este normal sa va simtiti "protectoare" fata de corpul copilului.
Desi dureroase, deciziile privind corpul copilului va pot oferi sansa de a face demersuri/ritualuri/gesturi care au o semnificatie pentru dumneavoastra. Daca aveti regrete constientizati-le, constientizati-va durerea.
Este normal sa simtiti ca innebuniti; o astfel de durere e o experienta care poate duce la nebunie.
Este normal sa va simtiti usurata. Durerea anticipata (inaintea nasterii sau inainte ca moartea sa aiba loc) va poate da posibilitatea de a va pregati pentru moartea copilului dumneavoastra.
Este normal sa simtiti o usurare in leganatul copilului, faceti lucruri care va vor permite sa va amintiti de copilul dumneavoastra si sa il simtiti aproape.
Este normal sa va amintiti si sa jeliti pierderi din trecut; constientizand aceste pierderi va poate ajuta sa faceti fata mortii copilului dumneavoastra.
Este normal sa fiti iritabila/nervoasa; incercati sa limitati acest stres, gasind modalitati constructive de a va descarca, implicandu-va in activitati relaxante.
Este normal sa fiti fericita uneori; bucurati-va si lasati durerea deoparte.
Este normal sa va simtiti singura/izolata; inconjurati-va de cei carora le pasa.
Este normal sa fiti nerabdatoare cu durerea; Acordati-va timp, permiteti-va sa aveti si zile grele.
Este normal sa aveti idei de sinucidere; imaginandu-va intilnirea cu copilul dumneavoastra si veti reusi sa depasiti acele momente, insa cereti ajutor (de specialitate) daca aveti planuri concrete de sinucidere pentru ca, daca ati ajuns in acest stadiu, sunteti in mare pericol.
Este normal sa va ginditi des la copilul dumneavoastra; retraind amintirile pe care le aveti cu copilul dumneavoastra, va poate ajuta sa va adaptati progresiv acestei pierderi.
Este normal sa simtiti prezenta copilului dumneavoastra; credinta ca el exista "altundeva" va va reconforta.
Este normal sa simtiti ca v-ati schimbat, ca sunteti cu totul alta persoana; multi parinti se maturizeaza emotional in urma unei astfel de experiente dureroase.
Este normal sa va asteptati sa va simtiti mai bine dupa o anumita perioada, dar acordati-va timpul necesar pentru durere, fara sa calculati cite luni sau citi ani au trecut.
Desi dureroase, deciziile privind corpul copilului va pot oferi sansa de a face demersuri/ritualuri/gesturi care au o semnificatie pentru dumneavoastra. Daca aveti regrete constientizati-le, constientizati-va durerea.
Este normal sa simtiti ca innebuniti; o astfel de durere e o experienta care poate duce la nebunie.
Este normal sa va simtiti usurata. Durerea anticipata (inaintea nasterii sau inainte ca moartea sa aiba loc) va poate da posibilitatea de a va pregati pentru moartea copilului dumneavoastra.
Este normal sa simtiti o usurare in leganatul copilului, faceti lucruri care va vor permite sa va amintiti de copilul dumneavoastra si sa il simtiti aproape.
Este normal sa va amintiti si sa jeliti pierderi din trecut; constientizand aceste pierderi va poate ajuta sa faceti fata mortii copilului dumneavoastra.
Este normal sa fiti iritabila/nervoasa; incercati sa limitati acest stres, gasind modalitati constructive de a va descarca, implicandu-va in activitati relaxante.
Este normal sa fiti fericita uneori; bucurati-va si lasati durerea deoparte.
Este normal sa va simtiti singura/izolata; inconjurati-va de cei carora le pasa.
Este normal sa fiti nerabdatoare cu durerea; Acordati-va timp, permiteti-va sa aveti si zile grele.
Este normal sa aveti idei de sinucidere; imaginandu-va intilnirea cu copilul dumneavoastra si veti reusi sa depasiti acele momente, insa cereti ajutor (de specialitate) daca aveti planuri concrete de sinucidere pentru ca, daca ati ajuns in acest stadiu, sunteti in mare pericol.
Este normal sa va ginditi des la copilul dumneavoastra; retraind amintirile pe care le aveti cu copilul dumneavoastra, va poate ajuta sa va adaptati progresiv acestei pierderi.
Este normal sa simtiti prezenta copilului dumneavoastra; credinta ca el exista "altundeva" va va reconforta.
Este normal sa simtiti ca v-ati schimbat, ca sunteti cu totul alta persoana; multi parinti se maturizeaza emotional in urma unei astfel de experiente dureroase.
Este normal sa va asteptati sa va simtiti mai bine dupa o anumita perioada, dar acordati-va timpul necesar pentru durere, fara sa calculati cite luni sau citi ani au trecut.
Durerea unei mame...
Inainte, in timpul sau dupa disparitie, vorbitul despre copilul pierdut trebuie privit ca fiind pentru mamele de ingeri o oportunitate de a-si arata dragostea si de a aduna amintiri ale copilului lor. Discutia despre copilul pierdut cu o persoana care stie sa asculte are un efect terapeutic. Faptul ca mamele se simt triste, nervoase, neajutorate sau singure, trebuie considerate de acum incolo reactii normale, asociate procesului de suferinta.
Suferinta este o reactie normala care apare in urma pierderii unei sarcini si este un proces fizic si afectiv extenuant. E foarte important ca mamele sa isi exprime suferinta si sa aiba parte de sprijinul necesar in aceasta perioada dificila. Acest proces dureaza mai mult decat cred multi dintre oameni, e nevoie de sase luni, un an sau de mai mult pana cand durerea si preocuparea de aceasta pierdere incep sa dispara. Dar de uitat, nu se uita niciodata!
Suferinta este o reactie normala care apare in urma pierderii unei sarcini si este un proces fizic si afectiv extenuant. E foarte important ca mamele sa isi exprime suferinta si sa aiba parte de sprijinul necesar in aceasta perioada dificila. Acest proces dureaza mai mult decat cred multi dintre oameni, e nevoie de sase luni, un an sau de mai mult pana cand durerea si preocuparea de aceasta pierdere incep sa dispara. Dar de uitat, nu se uita niciodata!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)