joi, 24 februarie 2011

Sentimentul de vinovatie

Impreuna cu deceptia si furia, sentimentul de vinovatie vine de la ideea ca dumneavoastra sunteti cea care isi controleaza viata in totalitate. Atunci cand sunteti insarcinata aveti foarte mare grija de dumneavoastra, in ideea ca daca esti sanatoasa, daca urmezi sfatul medicului, daca eviti sa consumi substante periculoase si daca supraveghezi fiecare miscare a copilului tau vei naste un copil sanatos. Atunci cand in sfarsit aveti un copil sanatos jurati ca va veti rasfata si proteja copilul atata timp cat veti trai. Atunci cand soarta va surprinde in mod tragic e posibil sa va intrebati daca a fost ceva ce ati facut sau ce nu ati facut, ceva care sa fi contribuit la problemele copilului dumneavoastra. E normal sa va simtiti responsabila de bunastarea copilului. Din cauza faptului ca acel copil a facut parte din trupul dumneavoastra si s-a aflat sub protectia dumneavoastra e posibil sa va imaginati ce ati fi putut face sa impiedicati aparitia acestor probleme. In momentul cand aveti impresia ca dumneavoastra detineti intregul controlajungeti sa va enervati usor pe propria persoana atunci cand lucrurile merg prost.
"Prima mea reactie a fost desigur "Ce am facut? Stiu ca sunt resposabila pentru asta, si ce ar fi putut sa fie totusi? Asa ca m-am simtit vinovata, dar nu stiam cum sa-mi depistez vina pentru ca nu-mi dadeam seama ce facusem. A existat chiar un medic pediatru deosebit care m-a chemat la cabinet dupa o luna si jumatate doar ca sa se asigure ca nu ma simteam vinovata. Chiar si neonatologul si ginecologul continuau sa-mi demonstreze si sa-mi spuna M-au ajutat sa ma conving." - Sarah
"M-am simtit fie ca si cum facusem ceva ca sa merit moartea copilului meu, fie ca si cum am facut ceva din punct de vedere fizic care sa fi dus la pierdere, sau ca era ceva in neregula cu mine, ceva ce ei nu au observat... Am avut sentimentul de vinovatie pe care il are orice parinte atunci cand se intampla ceva cu copilul sau. Esti responsabil pentru acel copil si se presupune ca il protejezi si ca ai grija de el si m-am simtit ca si cum nu mi-am facut datoria."-Jessie
Chiar si atunci cand medicul va asigura ca nu ati fi putut schimba nimic sau chiar daca stiti ca pierderea copilului nu e din vina dumneavoastra este posibil sa va criticati comportamentul crezand ca ati fi putut face ceva...

E normal sa simti ca...

Este normal sa va simtiti "protectoare" fata de corpul copilului.
Desi dureroase, deciziile privind corpul copilului va pot oferi sansa de a face demersuri/ritualuri/gesturi care au o semnificatie pentru dumneavoastra. Daca aveti regrete constientizati-le, constientizati-va durerea.
Este normal sa simtiti ca innebuniti; o astfel de durere e o experienta care poate duce la nebunie.
Este normal sa va simtiti usurata. Durerea anticipata (inaintea nasterii sau inainte ca moartea sa aiba loc) va poate da posibilitatea de a va pregati pentru moartea copilului dumneavoastra.
Este normal sa simtiti o usurare in leganatul copilului, faceti lucruri care va vor permite sa va amintiti de copilul dumneavoastra si sa il simtiti aproape.
Este normal sa va amintiti si sa jeliti pierderi din trecut; constientizand aceste pierderi va poate ajuta sa faceti fata mortii copilului dumneavoastra.
Este normal sa fiti iritabila/nervoasa; incercati sa limitati acest stres, gasind modalitati constructive de a va descarca, implicandu-va in activitati relaxante.
Este normal sa fiti fericita uneori; bucurati-va si lasati durerea deoparte.
Este normal sa va simtiti singura/izolata; inconjurati-va de cei carora le pasa.
Este normal sa fiti nerabdatoare cu durerea; Acordati-va timp, permiteti-va sa aveti si zile grele.
Este normal sa aveti idei de sinucidere; imaginandu-va intilnirea cu copilul dumneavoastra si veti reusi sa depasiti acele momente, insa cereti ajutor (de specialitate) daca aveti planuri concrete de sinucidere pentru ca, daca ati ajuns in acest stadiu, sunteti in mare pericol.
Este normal sa va ginditi des la copilul dumneavoastra; retraind amintirile pe care le aveti cu copilul dumneavoastra, va poate ajuta sa va adaptati progresiv acestei pierderi.
Este normal sa simtiti prezenta copilului dumneavoastra; credinta ca el exista "altundeva" va va reconforta.
Este normal sa simtiti ca v-ati schimbat, ca sunteti cu totul alta persoana; multi parinti se maturizeaza emotional in urma unei astfel de experiente dureroase.
Este normal sa va asteptati sa va simtiti mai bine dupa o anumita perioada, dar acordati-va timpul necesar pentru durere, fara sa calculati cite luni sau citi ani au trecut.

Durerea unei mame...

Inainte, in timpul sau dupa disparitie, vorbitul despre copilul pierdut trebuie privit ca fiind pentru mamele de ingeri o oportunitate de a-si arata dragostea si de a aduna amintiri ale copilului lor. Discutia despre copilul pierdut cu o persoana care stie sa asculte are un efect terapeutic. Faptul ca mamele se simt triste, nervoase, neajutorate sau singure, trebuie considerate de acum incolo reactii normale, asociate procesului de suferinta.
Suferinta este o reactie normala care apare in urma pierderii unei sarcini si este un proces fizic si afectiv extenuant. E foarte important ca mamele sa isi exprime suferinta si sa aiba parte de sprijinul necesar in aceasta perioada dificila. Acest proces dureaza mai mult decat cred multi dintre oameni, e nevoie de sase luni, un an sau de mai mult pana cand durerea si preocuparea de aceasta pierdere incep sa dispara. Dar de uitat, nu se uita niciodata!
"Intr-adevar sa nasti un copilas este cel mai minunat lucru de pe pamant. Acum sunt mami de ingeras si de cate ori imi arde sufletul ma gandesc ca ea este intr-un loc fara durere si suspinare si ii este foarte bine acolo si ma mai gandesc la ce a scris o alta mami de ingerasi (redau cat imi aduc aminte): In ceruri erau multi ingerasi care tineau in mana o lumanare si erau minunati si veseli. Era insa un ingerasi printre ei care era trist si avea lumanarea stinsa. L-au intrebat de ce este trist si el le-a raspuns ca mami a lui plange de tristete si lumanarea lui se stinge mereu...si si-ar dori ca mami sa nu mai planga ca sa fie si el fericit ca ceilalti ingeras.Aceasta povestioara imi mai da uneori puterea sa inteleg ca ingerasii nostrii sunt linistiti intr-un loc minunat."EMMA

DESPRE NECAZUL UNOR PĂRINŢI CE SI-AU PIERDUT COPIII

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră! De întristat, nu aveţi cum să nu vă întristaţi. Este un lucru atât de firesc, încât şi Domnul, Care pretutindenea este, văzând suferinţa voastră, nu va fi jignit de faptul că întâmpinaţi cu durere în inimă ceea ce El - bineînţeles, din dragoste faţă de voi - a binevoit să vă trimită. Aşadar, întristaţi-vă, dar cu măsură, precum Iov. Lui Iov i s-au luat zece copii deodată... Bineînţeles, şi el s-a întristat, dar n-a lăsat întristarea sa să se reverse peste măsură, ci a biruit-o prin seninătatea cea născută din încredinţarea în voia lui Dumnezeu. „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat", încorda-ţi-vă şi Dumneavoastră să vă înălţaţi la treapta unei asemenea credinţe în Dumnezeu. Dacă nu veţi avea destulă credinţă, strigaţi către Dumnezeu, Care este aproape şi ajută grabnic, iar El vă va plini lipsa. Dumneavoastră înşivă aţi arătat izvorul de unde trebuie să luaţi mângâiere: credinţa în faptul că odraslele voastre se află lângă Dumnezeu în mai bună stare decât erau în braţele Dumneavoastră părinteşti. Ei nu sunt lipsiţi nici de împărtăşirea cu Dumneavoastră, ci vă sunt aproape. Eu cred că sunt foarte miraţi văzând că plângeţi şi se întreabă unul pe altul: „De ce plâng tăticul şi mămica ? Nouă ne e atât de bine. Nu vrem înapoi, ci vrem ca ei să se mute la noi mai repede". Vă sporiţi jalea pentru cei răposaţi şi prin închipuirea înşelătoare a stării lor de după moarte. Vă închipuiţi cum zac în mormânt, cum sunt coborâţi în pământul umed şi întunecat. De fapt, îndată ce sufletul a ieşit din trup, merge pe altă cale. Trebuie să vă închipuiţi sufletele lor „în loc luminat, în loc de răcoare". Iar Dumneavoastră vă chinuiţi aproape degeaba. Binevoiţi a vă linişti puţin câte puţin, până ce vă veţi linişti cu totul. Nu uitaţi nici să înălţaţi mulţumită către Dumnezeu, căci pentru toate se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu. Vă doresc deplină reuşită în aceasta. Dumnezeu a toată mângâierea să vă mângâie cu mângâierea Sa părintească. Ce învăţăm de aici ? Trebuie să arătăm atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor că nu în desert ni s-au tot repetat adevărurile dumnezeieşti. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă mângâie. Al Dumneavoastră rugător către Dumnezeu, Episcopul TeofanSursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mantuirea in viata de familie, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004 - pag 32

miercuri, 23 februarie 2011

video

...

Daca tu ai sti ,cu cata dragoste urmaresc pasii tai daca tu ai sti cu cata dragoste usuc lacrimile tale ,daca tu ai sti cu cata iubire te prind de mana,si daca-i sti ca fiecare respir al tau,invie zambetul meu.As vrea sa zbor impreuna cu tine ,si cred ca-ntro zi vom reusi.Eu sunt Ingerul tau,acel inger care in fiecare dimineata te trezeste cu-n pupic,si in fiecare noapte,descchide aripile sale sa-ti incalzeasca inima.Eu sunt ingerul tau cel care nu te va lasa niciodata.Dca tu ai sti cu cata bucurie a-ti stau in brate cand zambesti?daca tu ai sti ca-ti sunt alaturi mereu,cand esti suparata.as vrea sa te vad zambind mereu,MAMA